Cine ai fi fără povestea ta?

LUCRAREA în limba română

INTRODUCERE

Lucrarea de Byron Katie este o cale de a identifica şi investiga gândurile care cauzează toată suferinţa din lume. Este o cale de a face pace cu tine şi cu lumea. Cei bătrâni, cei tineri, cei bolnavi, cei sănătoşi, cei educaţi, cei needucaţi, oricine cu o minte deschisă poate face această Lucrare.

Byron Kathleen Reid a devenit depresivă sever după vârsta de treizeci de ani. Pentru o perioada de zece ani, depresia ei s-a adâncit, iar Katie (cum îi spun toţi) şi-a petrecut doi ani fiind aproape incapabilă să-şi părăsească patul şi obsedată de sinucidere. Astfel, într-o dimineaţă, din adâncul disperării, a experimentat o realizare care i-a schimbat viaţa.

Katie a observat că atunci când credea că un lucru ar trebui să fie altfel decât este („Soţul meu ar trebui să mă iubească mai mult”, „Copii mei ar trebui să mă aprecieze”) suferea, iar atunci când nu credea astfel de gânduri, simţea pace. A realizat că ceea ce îi cauza depresia nu era lumea înconjurătoare, ci ceea ce credea despre lumea din jurul ei. Într-o clipă, Katie a văzut că încercarea noastră de a găsi fericirea era inversă, în loc să încercăm, fără speranţă, să schimbăm lumea ca să corespundă gândurilor noastre despre cum „ar trebui” să fie, putem investiga aceste gânduri şi prin întâmpinarea realităţii aşa cum este, experimentăm o libertate şi o fericire neimaginată. Katie a dezvoltat o simplă, dar puternică metodă de investigare, numită Lucrarea, care a făcut această transformare posibilă. Ca rezultat, o femeie ţintuită în pat, sinucigaşă, a devenit plină de iubire pentru tot ceea ce viaţa aduce.

Mai mult>> Un fragment din „Iubeşte ceea ce este”

thework.com
byronkatie.com

Lucrarea în acţiune

Newsletter Sign-Up
  • Please enter the code.
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.